Nici n-am intrat bine în 2019, că noul an ne aduce majorări ale taxelor și impozitelor. Dacă unele primării din țară au pus deja în aplicare măriri de taxe și impozite locale, alte administrații vor supune discuțiilor majorările respective, în zilele următoare.
Primarii susțin că Guvernul, prin intermediul Ordonanței 114, îi obligă să majoreze dările respective, dacă nu le-au stabilit până la finalul anului trecut. În același timp, mulți dintre edili mărturisesc că vor primi bani mai puțini de la bugetul de stat, astfel că cetățenii se vor vedea nevoiți să scoată bani în plus din propriile buzunare, pentru a acoperi diferența.
Reacțiile primarilor, după noile majorări de taxe și impozite
Se anunță noi majorări ale taxelor și impozitelor locale. Edilii pun totul pe seama Ordonanței 114 și avertizează că aceste creșteri vor fi resimțite de locuitorii din mai toate orașele țării. Spre exemplu, la Timișoara, s-a dublat impozitul pe clădirile aparținând persoanelor juridice, iar cel pe mașini nu a scăpat nici el nemajorat. „Pentru un Logan de o capacitate de 1400 cm cubi, aici impozitul în 2018 a fost 56 de lei. O să fie aproximativ 90 de lei. Măsurile au fost luate având în vedere reducerea impozitului pe venit de la 16 la sută la 10 la sută/şi această sumă trebuie cumva adusă din altă parte. De aici putem, de aici facem.” , a declarat Adrian Bodo, director Direcția Fiscală Primăria Timișoara.
În ceea ce privește administrațiile locale care nu au stabilit taxele prin hotărâre de consiliu, până la finalul anului trecut, acestea sunt obligate acum să le mărească. În Medgidia, locuitorilor nu le-a venit să creadă când au văzut cât trebuie să plătească. Impozitele aproape că s-au dublat față de anul trecut, iar în cazul firmelor, au crescut chiar și de cinci ori. „Eu am iniţiat proiect pentru stabilirea taxelor şi impozitelor pentru 2019 cu propunerea să avem aceleaşi taxe ca în 2018. Însă, domnii consilieri nu au dorit.” , susține Valentin Vrabie, primarul orașului Medgidia. În Brașov, Consiliul Local a decis majorarea taxelor și impozitelor, după mai bine de 8 ani. „Zece la sută la clădiri persoane fizice şi 15 la sută la impozitul auto. Am venit cu o majorare ca să ajustăm în primul rând inflaţia din ultimii ani” , a explicat Marian Voinescu, directorul Direcției de Impozite și Taxe Locale Brașov.