Tatăl premierului Viorica Dăncilă a fost condamnat la închisoare, dar a fost aministiat printr-un decret. S-a întâmplat pe vremea când preşedinte al României era Nicolae Ceaușescu. Investigaţiile făcute de cei de la Recorder.ro arată că tatăl Vioricăi Dăncilă a fost arestat când avea 45 de ani și era cadru activ în Armata Română.
„În 1985, Parchetul l-a prins falsificând niște acte de gestiune prin care încerca să acopere o mică pagubă care îi era imputabilă: contravaloarea a 2,5 tone de nutrețuri, 5.400 de lei, în banii de atunci – echivalentul a două sau trei salarii.”, se arată în investigaţia celor de Recorder.ro. Când a fost arestat, Filimon Nica era cadru activ în Armata Română. Lucra la intendență, la o unitate de radiolocație din comuna Berceni, de lângă Ploiești.
Tatăl premierului Viorica Dăncilă a fost condamnat la închisoare în 1985. Din sursele Recorder.ro se pare că Filimon Nica „a strecurat falsuri în actele gospodăriei agrozootehnice de care era responsabil, în comuna Berceni din judeţul Prahova.” În acel an el a fost reţinut şi judecat. Tatăl premierului avea vârsta de 45 de ani, iar actualul premier al României, avea 22 de ani și era studentă în anul al doilea la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești. Se pregătea să împlinească 23 de ani.
În cele din urmă, tatăl Vioricăi Dăncilă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Cel care l-a judecat pe tatăl premierului a fost Doru-Viorel Ursu, ministru de Interne al României în perioada iunie 1990 – septembrie 1992, pe atunci „căpitan de justiție” la Tribunalul Militar Teritorial București. Arestul tatălui Vioricăi Dăncilă nu a durat mult. Pe 2 iunie 1986, Ceaușescu a dat un decret de amnistie și grațiere, care l-a scăpat de închisoare, scrie Recorder.ro.