Joi, 29 august, credincioșii din întreaga țară săvârșesc pomenirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, zi ce marchează ultimul praznic din anul bisericesc în curs. Ca majoritatea sărbătorilor importante, și aceasta este marcată de o serie de tradiții și obiceiuri pe care oamenii le respectă cu sfințenie, încă din cele mai vechi timpuri.
Conform credinţelor populare, în această zi specială nu se bea vin roşu, în semn de respect față de sângele vărsat de Sântion sau Sântion de toamnă, cum mai este denumit Ioan botezătorul în popor. În plus, creștinii evită consumul unor alimente de culoare roșie, precum pepene, ardei, sos de tomate, sau carne.
„Traditia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului. Nu se manâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului”, au explicat teologii, citați de adevărul.ro.
O altă superstiție respectată mai ales de sătenii din zona Bărăganului este cea conform căreia nu poate fi tăiat nimic cu autorul cuțitului, în semn de respect față de momentul religios la care se face referire. Totodată, oamenii furau, ucideau, tâlhăreau, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân’ la Cruce, de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci, în speranța că astfel le vor fi iertate păcatele grave.
„Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc. Este încă o sărbătoare închinată Sf. Ioan Botezătorul. Biserica ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, adică data trecerii lor spre cele cereşti, ca ziua lor de naştere. Numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac exceptie de la aceasta regulă. Astfel, Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui – 23 septembrie; naşterea – 24 iunie; soborul lui – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima şi a doua aflare a capului 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai”, a declarat părintele Eugen Ramon Ilie, pentru sursa citată.