Cecetătorii francezi au descoperit urme de diverse substanțe chimice în pamperșii pentru bebeluși. Toate vândute în țară conțin asșa ceva! Primul studiu a fost publicat de agenția pentru sănătate publică ANSES. „Nu conține alergeni, nu conține parfumuri sau loțiuni, nu conţine toxine, fara coloranți toxici, nu conține latex, nu contine compuși ai clorului și a fost testat dermatologic.”, este textul aflat pe scutecele bebelușilor. Până și scutecele vândute ca fiind ecologice conțin astfel de substanțe care dăunează în timp în special nou-născutului.
„Bineînţeles, sunt îngrijorată, sunt bebeluşi, sunt foarte mici. Dar în orice caz, nu este vorba numai de scutece, ci şi de şerveţele. Conţin prea multe chimicale şi cred că este rău pentru copii.„
Din păcate, nu doar substanțele periculoase sunt problema, când vine vorba de fabricarea scutecelor pentru bebeluși. Cantitățile de chimicale au un potențial periculos pentru cei mici care sunt foarte vulnerabili și sunt în mod deosebit mai sensibili la așa ceva. Cercetătorii au testat peste 23 de mostre de scutece puse în vânzare în Franța, astfel au descoperit, între 2016 și 2018, substanțe neobișnuite care au un potențial de risc și, din păcate, sunt vândute și ca fiind ecologice.
Studiul care a fost publicat în cursul zilei de miercuri nu a numit exact mărcile cu probleme uriașe, dar a sugerat că sunt unele extrem de cunoscute. În acest context, guvernul francez a convocat o ședință cu cei care produc pamperșii și le-a dat un termen de 15 zile pentru a venit cu un plan în scopul de a elimina substanțele toxice. „Am găsit 12 substanţe a căror concentraţie depăşeşte nivelul permis. Aceste substanţe au legătură ori cu parfumul, pe care producătorii îl adaugă în scutece în scop comercial, ori cu alte substanţe folosite în procesul de producţie„, a declarat Gerard Lasfargues, oficial guvernamental.