Știrea zilei pentru bugetari! Românii care lucrează la stat vor avea 16 zile libere în anul 2020. Acestea sunt sărbători legale, dintre care 12 vor pica în timpul zilelor lucrătoare. Recent, Guvernul a stabilit zi liberă și în 3 ianuarie, prin excepție, doar pentru 2020, față de cele prevăzute de Codul Muncii.
Concret, primele zile libere din 2020 sunt, în mod evident, cele de pe 1 și 2 ianuarie, respectiv 3 ianuarie. Românii se vor bucura de o minivacanță de 5 zile chiar după Revelion.
Mare atenție! Și ziua de 1 martie ar putea deveni zi liberă, ținând cont că Mărţişorul a fost acceptat pentru a fi inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii.
„Sărbătoarea populară a Mărţişorului marchează începutul anului agricol, odată cu sosirea primăverii, şi este asociată unor obiceiuri străvechi din aria carpato-balcanică întâlnite la români”, se arată într-un proiect legislativ inițiat la Senat.
Nu se termină aici pentru că Ministerul Muncii va acorda alte două zile libere legale pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
Alte minivacanțe în 2020, luând în considerare și zilele de weekend: în ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române (3 zile), în aprilie, de Paști (4 zile), de 1 Mai (3 zile), de 1 iunie (3 zile), de Rusalii (3 zile), de Sfântul Andrei și 1 Decembrie (4 zile) și Crăciunul (3 zile).
1 ianuarie – miercuri – Anul Nou
2 ianuarie – joi – A doua zi după Anul Nou
3 ianuarie – vineri – a treia zi după Anul Nou
24 ianuarie – vineri – Ziua Unirii Principatelor României
17 aprilie – vineri – Vinerea Mare
19 aprilie – duminică – Paște (ortodox)
20 aprilie – luni – A doua zi de Paște (ortodox)
1 mai – vineri – Ziua Muncii
1 iunie – luni – Ziua Copilului
7 iunie – duminică – Rusalii
8 iunie – luni – A doua zi de Rusalii
15 august – sâmbătă – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – luni – Sfântul Andrei
1 decembrie – marţi – Ziua Marii Uniri
25 decembrie – vineri – Crăciun
26 decembrie – sâmbătă – A doua zi de Crăciun
Vă reamintim că anul pe care tocmai îl încheiem a venit cu 16 zile libere, dintre care unele grupate cu weekend-ul în minivacanţe. Trebuie să știți că în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită procesului de producție sau specificului activității.