România intră astăzi, 16 martie, în stare de urgență, președintele Klaus Iohannis urmând să semneze decretul în această privință. Șeful statului urmează să anunțe care sunt măsurile care se impun pentru combatarea pandemiei de coronavirus, dar și care sunt pedepsele luate în cazul celor care nu respectă acest măsuri.
Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu două zile că va decreta stare de urgență la începutul acestei săptămâni, iar astăzi este așteptat să anunțe măsurile luate în legătură cu criza cu care se confruntă țara noastră în momentul de față, pandemia de coronavirus. La ora actuală în România există 158 de cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19.
„Starea de asediu și starea de urgență sunt măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și siguranței naționale sau a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea și înlăturarea urmărilor unor dezastre”, se arată în Ordonanța de urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.
Totodată, potrivit legii starea de urgență este valabilă pentru o perioadă de maxim 30 de zile, dar poate fi prelungită de șeful statului în funcție de evoluția pericolului, dar trebuie să aibă și încuviințarea Parlamentului.
Documentul trebuie contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României, în termen 5 zile de la decretare.
Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le prevadă decretul de instituire a stării de urgență:
Românii aflați în izolare la domiciliu suspecți de coronavirus care părăsesc locuința se aleg potrivit legii în vigoare cu dosar penal pentru încălcarea măsurilor impuse de autorități. De asemenea, cetățenii care încalcă aceste reguli în plină criză de COVID-19 primesc o amendă care se ridică la valoarea de 10.000 de lei.
În plus, cei care nu respectă regimul de auto-izolare riscă să ajungă și în spatele gratiilor. Aceștia pot sta la închisoare între 6 luni și 2 ani. Până la ora actuală 36 de persoane din mai multe județe s-au ales cu dosar penal pentru că nu au rămas în casă timp de 14 zile și au îmbolnăvit și alți oameni.
„Până în prezent au fost înregistrate 36 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.