Sorina, fetița adoptată în SUA de o familie de români, pare să se adapteze foarte bine peste hotare și și-a descoperit un nou talent. Copila a fost filmată în timp ce susține un recital la pian.
Sorina a fost adoptată de un cuplu de români stabiliți în Statele Unite, iar anul trecut a atras atenția opiniei publice din cauza modului în care a fost luată și dată spre adopție.
Câteva luni mai târziu, Sorina pare să se fi acomodat peste ocean, iar acum a apărut un videoclip în care aceasta susține un mic recital la pian, informează Adevărul.
Astfel, Sorina Săcărin, aflată acum la New York, a ajuns să cânte piese la pian în fața a mai multor spectatori.
Chiar dacă nu are prea multă experiență, copila pare să fie încântată de noua sa pasiune, astfel că, după doar câteva luni, este capabilă să cânte singură la pian. VIDEO AICI
Sorina, fetița adoptată în SUA este fericită alături de noua ei familie și are mai multe pasiuni. Pe lângă pian, micuța este strasă și de gimnastică sau înot, după cum arată mai multe filmulețe postate de către părinții ei adoptivi.
Povestea micuței Sorina a fost pe prima pagină a ziarelor vara trecută, atunci când o procuroare a mers să o ia cu forța din casa asistenților maternali din Baia de Aramă, cu scopul de apune în aplicare ordonanța prin care era dată spre adopție Ramonei și lui Adrian Săcărin.
Scandalul a fost cauzat de căre asistenții maternali ce aveau grijă de Sorina și care luni întregi i-au împiedicat pe părinții adoptivi să ia fata acasă.
În cele din urmă, instanța a decis ca Sorina să plece alături de noii ei părinți în SUA, lucru care s-a și întâmplat în iulie 2019.