Eurospal, un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor, sub formă de sirop și comprimate, a fost retras de pe piață în Franța. Agenția Națională pentru Medicamente de acolo, în colaborare cu producătorul, a hotărât să suspende autorizația de producere a Pneumorel, vândut în România sub formă de Eurespal.
Motivul pentru care a fost retras constă în faptul că, după ultimele studii, substanța activă, fenspiridă, poate provoca aritmii cardiace. Atât siropul, cât și comprimatele au aceeași interdicție de vânzare.
Mai mult, producătorul a cerut medicilor să nu îl mai prescrie, iar cei care fac deja tratament cu acest medicament să înceteze imediat și să ducă flacoanele ori cutiile rămase la distrugere. În acest moment, autoritățile franceze le-au informat pe cele europene, ce vor investiga situația pentru a formula un răspuns unitar pentru întregul continent.
Însă, o informare oficială despre acest Eurespal nu există nici pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și nici pe site-ul Colegiului Farmaciștilor din România. Despre acest caz a vorbit farmacistul Bogdan Constantinou, de la Farmacia „Iris”, pentru obiectivbr.ro.
„Era un medicament foarte cerut. Acum am oprit de la comercializare câteva sute de cutii de comprimate şi destul de multe sticle cu sirop. Aşteptăm să primim informaţii despre ceea ce urmează să se întâmple cu acest medicament. Nu ştiu dacă se va decide repunerea pe piaţă ori returnarea către distribuitor. Producătorul nu a motivat decizia retragerii de la comercializare. Dar vorbim despre Laboratoarele Servier, un producător serios pe această piaţă pharma”, a spus farmacistul.
De asemenea, oprirea comercializări medicamentului a fost confirmată și de reprezentantul Farmaciei „Remedia”, Carmen Ionescu. „Într-adevăr, am primit o notificare de la producător. Culmea, în plină epidemie de gripă. Problema este alta. Lista de medicamente este foarte veche, nu a mai fost actualizată de foarte mult timp, iar medicii de familie nu pot prescrie prea multe medicamente care să înlocuiască «Eurespal»-ul”, a declarat farmacistul Carmen Ionescu.
Cu toate acestea, medicii de familie precizează că medicamentul poate fi înlocuit de alte siropuri. „Acest medicament se prescrie în tratarea infecţiilor respiratorii acute, ca antiinflamator, antitusiv şi secretolitic, adică opreşte tusea şi secreţia de mucus. Iar în afecţiuni cronice, în cazul bronşitei cronice, bronhopatia cronică obstructivă, pentru ameliorarea tusei. Se prescrie inclusiv copiilor. Există alte preparate care să-l înlocuiască, de la siropuri din plante până la alte medicamente care ajută la ameliorarea simptomelor amintite”, a explicat doctor Raluca Vodă.