Simona Gheorghe nu mai are mult de așteptat și își va putea strânge la piept bîiețelul. Astfel că, printre pregătiri, prezentatoare ade televiziune, împreună cu soțul ei, au trebuit să aleagă și numele micuțului. Viitoarea mămică, nerăbdătoare, a împărtășit numele celui de-al doilea copil cu toată lumea. Chiar luni, 7 ianuarie, Simona Gherghe a dezvăluit care va fi numele băiețelului. Acesta va purta două prenume, dintre care unul e Ioan, căci așa îl cheamă și pe tatăl vedetei.
”Și la mine în familie sunt mulţi sărbătoriţi. La mulţi ani tata, care este Ioan, la mulţi ani, mamaie, care este Ioana… şi la mulţi ani, bebe! O să fie Ioan. Unul dintre nume este Ioan, ca să păstrăm tradiţia în familie”, a declarat Simona Gherghe, în direct la emisiunea ”Acces Direct”.
În curând, aceasta va intra și în concediu de maternitate, aștaptând luna mai pentru a naște, după cum au informat-o medicii. Cu toate acestea, prezentatoarea de televiziune nu știe exact când va pleca, spunând că în prezent se simte foate bine. ”Nu ştiu, nu ştiu nici asta. Nu mi-am propus. Mă simt bine, adică la Ana… Da, o să fiu aici (n.r. la începutul anului 2019). La Ana am intrat în concediu puţin mai repede decât ar fi trebuit pentru că într-adevăr mă simţeam foarte rău.
Eu sarcina aceea am dus-o greu. Mi-am făcut injecţii în burtă de la prima zi până am născut. Singură mi le făceam, în fiecare seară. 8 luni şi un pic, cât am ţinut sarcina. Acum n-am nicio problemă. E în funcţie de cum să simt, dara cum mă simt bine”, a declarat Simona Gherghe, la Antena 1.