Sfaturi de la polițiști pentru copiii care merg cu colindul! ”Este bine să cunoaşteţi exact traseele de colindat”

Potrivit tradiției, în această seară copiii merg cu colindul. Pentru ca micuții să se întoarcă sănătoși acasă, unde să petreacă sărbătorile alături de familie, Poliția Română vine cu sfaturi utile.

Sfaturi de la polițiști pentru copiii care merg cu colindul

Pentru a fi în siguranţă, poliţiştii vă sfătuiesc să țineţi cont de câteva sfaturi. Potrivit oamenilor legii, este bine să cunoaşteţi exact traseele de colindat pe care copiii urmează să le parcurgă în aceste zile.

Trebuie să le explicaţi să aibă grijă să nu ajungă, din întâmplare, în zone periculoase, unde s-ar putea accidenta sau lovi (din cauza întunericului, zăpezii, gheţii sau altor factori climatici ori de altă natură).

”Sfătuiţi-i să colinde în grupuri”

Comunicaţi cu ei, ca să înţeleagă pericolul din zone necunoscute, în care s-ar putea rătăci (păduri, desişuri, margini de localităţi). Sfătuiţi-i să colinde în grupuri. E bine să ştiţi şi cu cine merg la colindat.

Dacă pleacă la colindat pe timp de seară, însoţiţi-i! Amintiţi-le să nu accepte niciodată vreo invitaţie de la necunoscuţi, într-un local, la o petrecere sau la o plimbare cu maşina”, avertizează oamenii legii.