Laura Codruța Kovesi a fost invitata specială a Andreei Esca în emisiunea sa de la postul de radio Europa FM. Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a dezvăluit, sâmbătă, 2 martie, multe despre cariera sa, despre provocările pe care i le-a adus candidatura la șefia Parchetului European, despre piedicile care i se pun și despre viața sa… intimă! Deși toți cei implicați erau entuziasmați de ocazia rară de a ”scoate” de la Kovesi informații despre cine este ea, când s-a ajuns la momentul interviului pe „repede-înainte”, care cuprindea câteva sintagme simple ce trebuiau completate, mai precis atunci când s-a ajuns la una despre amor, politicianul a rămas fără cuvinte.
Kovesi a dezvăluit că se inspiră din serialul „Narcos” atunci când merge la muncă. „Narcos” este un serial în care procurorii se luptă cu traficanții de droguri și cu corupția care au acaparat o țară întreagă. Un alt lucru surprinzător despre fostul șef al DNA este reprezentat de muzica pe care o ascultă în timpul liber: adoră să asculte Vama. „ Sunt fan Vama Veche și Tudor Chirilă. Au avut un concert în 2004 la Sighișoara. Lansase melodia «Nu ne mai trageți pe dreapta». După concert, acolo era și un polițist și tot drumul până la Sibiu am cantat piesa asta. Săracul polițist nu a avut ce face. Înainte de a merge la Bruxelles am ascultat piesa asta, mi-a dat o stare bună, am plecat mai optimistă”, a dezvăluit Kovesi în emisiunea menționată mai sus.