Comisia de învățământ a votat propunerea legislativă potrivit căreia anul școlar să aibă o dată fixă, inițiată de senatorul Liviu Pop, astfel că școala este posibil să înceapă, în fiecare an, pe 15 septembrie.
Amendamentul introdus de Liviu Pop, prevede ca școala să înceapă, de acum încolo, pe 15 septemebrie. În plus, Pop a introdus un alt amendament, ce prevede ca școala să înceapă în a doua săptămână a lunii septembrie, în ziua de luni, informează Hotnews.
Proiectul a fost acum trimis spre aprobare Senatului, care este cameră decizională în acest caz.
Poriectul inițiat de fostul ministru al Educației prevedea că ”anul școlar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii septembrie, include doua semestre și se finalizează la 31 august din anul calendaristic următor. Cursurile anului școlar încep in a 3-a săptămâna a lunii septembrie, în ziua de luni”.
Structura următorului an școlar (2020-2021) a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial, astfel că elevii vor începe cursurile pe data de 14 septembrie 2020.
Semestrul I are 17 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 14 septembrie 2020 – 29 ianuarie 2021.
Cursuri – luni, 14 septembrie 2020 – marţi, 22 decembrie 2020
În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2020, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă – miercuri, 23 decembrie 2020 – duminică, 10 ianuarie 2021
Cursuri – luni, 11 ianuarie 2021 – vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – duminică, 7 februarie 2021.
Semestrul al II-lea are 17 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 8 februarie 2021 – 18 iunie 2021.
Cursuri – luni, 8 februarie 2021 – joi, 1 aprilie 2021
Vacanţă – vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021
Cursuri – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021
Vacanţă – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021
Cursuri – luni, 10 mai 2021 – vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară începe sâmbătă, 19 iunie 2021, iar data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.
Ca o noutate a anului școlar 2020-2021 trebuie precizat că revine vacanța intersemestrială, între 30 ianuarie 2021 și 7 februarie 2021.
În plus, pentru că în 2021 Paștele Catolic și cel Ortodox vor pica la distanță de o lună, elevii vor avea două vacanțe în perioadele: 2 aprilie 2021 – 11 aprilie 2021 și 30 aprilie 2021 – 9 mai 2021, arataă structura anului școlar publicată în Monitorul Oficial.