Schimbare uriașă în modul de acordare a concediilor. Totul se petrece în urma unei directive europene care presupune echilibru între viața profesională și cea privată. În acest moment, principalul obiectiv al modificărilor vizează creșterea gradului de participare pe piața muncii a femeilor, a părinților și a oricăror categorii de angajați care au în îngrijire rude sau alte persoane cu care locuiesc. Concret, s-a urmărit reglementarea unor formule de lucru flexibile, dar și a unor concedii plătite pentru motive familiale.
Trebuie specificat că noua directivă europeană prevede schimbări importante în ceea ce priveste aceste concedii. Luăm caz concret, concediul de paternitate, adică cel care va fi acordat tatălui în jurul datei nașterii unui copil. Ei, bine, acesta va fi de cel puțin 10 zile lucrătoare. Legislaţia românească prevede astfel de reglementări, dar tatăl nou-născutului are dreptul la numai 5 zile lucrătoare libere sau 15 zile lucrătoare daca a absolvit un curs de puericultură.
Mai mult de atât, în directiva care trebuie aplicată se reglementează şi concediul de creştere a copilului. Şi anume, 2 luni de concediu netransferabile între părinți. În prezent, în România este prevăzut un concediu netransferabil de minim 1 lună pentru părintele care nu a solicitat concediul de creștere copil. Mai exact, tatăl, căci în 95 la sută din cazuri despre el este vorba, poate sta două luni acasă la cerere, plătit de firmă.
Mai mult de atât, dacă, în acest moment, luarea în considerare a unui program de lucru flexibil reprezintă o decizie unilaterală a angajatorilor, odată cu noile reglementări, angajatorii români vor fi obligați să ia în considerare orice solicitări de acordare a unor formule flexibile de lucru și de a motiva orice refuz de acordare a acestora. Practic, o mamă care se întoarce după concediul de creștere copil va avea dreptul să solicite un program preferențial.
Aceasta poate cere să intre mai devreme la serviciu pentru a pleca mai repede sau să ajungă mai târziu la program. Poate solicita anumite zile libere, altele decât cele specificate în contract. La fel se va putea întâmpla și în cazul tatălui. Termenul de transpunere a acestei Directive este 2 august 2022