O fetiță de 8 ani din Timișoara a fost obligată de mama ei să facă videochat. Tatăl fetiței este cel care a alertat autoritățile, după ce a găsit în telefonul copilei imagini în care aceasta dansează lasciv și este dezbrăcată. Bărbatul se teme acum că imaginile ar fi putut ajunge pe rețelele de pornografie infantilă.
Părinții fetiței sunt despărțiți de șapte ani, iar copila a rămas în grija mamei, despre care tatăl spune că a fost dansatoare într-un club de noapte. Se pare că mama denaturată își câștigă acum existența din videochat, dar nu oricum, ci exploatându-și copilul. Cel puțin asta susține tatăl, care a găsit pe internet imagini cu cele două. Pe videoclipurile găsite de bărbat, fetița este filmată în timp ce se dezbracă și dansează lasciv, cel mai probabil la îndemnul cuiva.
Tatăl fetiței susține că alături de fetiță în cameră mai era un bărbat, probabil iubitul mamei ei. „Sunt două filmuleţe în care dansează lasciv, la un copil de 8 ani nu mi se pare normal ceea ce am văzut. Mă gândesc că, numai dacă a văzut sau a pus-o cineva, altfel nu făcea”, a declarat tatăl copilei.
După ce a găsit imaginile pe internet, bărbatul a alertat autoritățile și a mers să le depună la poliție. Bărbatul se teme că materialele video ar fi putut ajunge pe rețelele de pornografie infantilă.
Inspectorii de la Protecția Copilului au mers acasă la femeia care și-a exploatat copila de numai 8 ani pentru a ancheta cazul, însă nu au găsit-o la domiciliu, astfel că fetița a rămas în continuare în grija mamei.