Un grup de români veniţi din Germania fac scandal în Aerogara cveche a aeroportului clujean Avram Iancu. Aceştia sunt supăraţi pentru că trebuie să intre în carantină pentru 14 zile, lucru cu care nu sunt de acord.
Un scandal are loc în Aerogara veche aeroportului Avram Iancu din Cluj. 80 de români care s-au întors din Dortmund, Germania, au început să facă scandal după ce au aflat că trebuie să intre în carantină pentru a limita răspândirea epidemiei de coronavirus, scrie ziardecluj.ro.
Aceştia au înjurat şi au scandat „Jos Guvernul”, supăraţi că intră direct în carantină. În urma scandalului, autorităţile aeroportului au decis să cheme în ajutor forţele speciale al Jandarmeriei, pentru ca scandalul să nu scaladeze.
Românii veniţi din Germania fac scandal, în contextul în care Germania este foarte afectată în prezent de epidemia de coronavirus. La data de 24 martie, ora 09:34. Germania a raportat 4.764 de noi cazuri de coronavirus.
De asemenea, epidemia de coronavirus face ravagii în Italia. În Peninsulă au fost înregistrate 5.210 noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore.
De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 683 de decese. În total, numărul cazurilor din Italia a ajuns la 74.386 de infectări, în timp ce numărul moţilor cauzate de coronavirus a ajuns la 7.503.
De asemenea, 783 de oameni au murit în ultimele 24 de ore şi în Spania. Medicii din Madrida au ajuns la disperare şi spun că sistemul Spaniol este în colaps şi că au ajuns, din cauza lipsei locurilor la terapie intensivă să hotărască ei cine trăieşte şi cine moare.
”Trebuie închis Madridul și trebuie echipamente medicale, pentru că altfel nu se va putea opri propagarea acestui virus! Vă rog să transmiteți, să distribuiți, ca să se știe! Deja trebuie să alegem pe cine nu intubăm, pentru că nu sunt ventilatoare.
Cum le va păsa politicienilor de situația economică viitoare dacă nu dau doi bani pe viața de acum a personalului din sănătate. Cum se vor ocupa de economie, dacă nu se ocupă de viețile noastre?
Asta se întâmplă. Barca se scufundă, spitalele intră în colaps și aici deja trebuie să alegi: cine trăiește și cine moare. Așa că să transmitem tuturor. Sunt medic în Madrid.
Aceasta nu e o minciună, este adevărul. Este ceea ce se întâmplă în spitalele din Madrid”, a spus uh medic din Madrid într-un mesaj video.