Este scandal la Eurovision 2019. Mihai Trăstariu s-a retras din competiție. Artistul a postat decizia sa pe o rețea de socializare. Motivul este unul acuzator pentru organizatori. „În acest moment, nu mai am încredere în obiectivitatea organizatorilor concursului Eurovision România”, și-a motivat Mihai Trăistariu retragerea de la Eurovision 2019.
Mesajul artistului este unul destul de lung, în care acesta a reamintit fanilor că pentru el concursul este unul special. „Eurovision este concursul care mi-a dat aura de artist în 2006, atunci când am obținut pentru România cel mai mare punctaj din istorie și un succes răsunător cu piesa Tornero, în peste 35 de țări.”, a spus Mihai Trăistariu în mesajul său de retragere de la Eurovision 2019.
Retragerea lui Mihai Trăistariu de la Eurovision 2019 ar putea declanșa un adevărat scandal. Asta pentru că artistul a lansat acuzații la adresa organizatorilor în mesajul prin care și-a anunțat retragerea din concurs. „În urma unei evaluări complete a Concursului Eurovision România 2019, organizat de TVR, am decis să mă retrag din competiție. Pentru că, în acest moment, nu mai am încredere în obiectivitatea organizatorilor concursului Eurovision România, dată fiind situația neclară, din start, în ceea ce privește concurenții înscriși – cei care au trecut preselecțiile și cei care au fost FAVORIZAȚI ulterior – am decis să mă retrag.”, a scris Mihai Trăistariu.
„Nu pot continua un drum care prezintă multe ‘mistere’. Mulțumesc fanilor care m-au susținut întotdeauna si care sunt alături de mine și de muzica mea și le promit că pentru mine, Eurovision rămâne o poveste … fără sfârșit!”, și-a încheiat Mihai Trăistariu mesajul de retragere. Artistul a fost înscris în preselecții la Eurovision 2019 cu piesa „Baya” și se calificase în semifinalele competiției.