Contestat de liderii Partidului Social Democrat, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu a intrat recent și în colimatorul Consiliului Național al Elevilor, care îi solicită demisia. Reprezentanții instituției insistă pentru includerea în bugetul de stat a unui cuantum minim pentru acordarea burselor pentru elevii din România. În momentul de față, valoarea acestora este stabilită de consiliile locale, motiv pentru care pot ajunge până la câteva mii de lei.
Totul a pornit de la decizia ministrului de a nu participa la consultările cu reprezentanții elevilor, gestul său fiind interpretat ca o formă de dezinteres față de această problemă. A participat în schimb la discuții secretarul de stat Sebastian Burduja, care a ridicat din umeri, motivând că nu există finanțarea necesară.
„În contextul campaniei „Burse în toată România!”, prin care peste 34 de mii de cetățeni solicită ministrului Finanțelor Publice, domnul Florin Cîțu, să prevadă în Legea bugetului de stat pentru anul 2020, finanțarea necesară garantării cuantumului minim pentru acordarea burselor pentru elevii din România, având în vedere faptul că domnul ministru a lansat o proiecție bugetară care nu conținea finanțarea necesară pentru a satisface nevoile elevilor și nu a participat la consultările cu reprezentanții elevilor, condamnăm atitudinea dezinteresată a acestuia și solicităm ferm revizuirea bugetului, astfel încât educația să constituie cu adevărat o prioritate pentru actuala guvernare”, a transmis Consiliul Național al Elevilor, într-un comunicat dat publicității recent.
Concret, elevii susțin că Florin Cîțu ignoră total propunerea lor, aceea de a include în bugetul de stat pentru 2020-2022 un cuantum minim pentru bursele acordate școlarilor care obțin rezultate excepționale. Printr-o astfel de măsură, valoarea burselor nu ar mai rămâne la latidudinea administrațiilor locale.
„În condițiile în care cuantumul minim ar rămâne la latitudinea primăriilor, ar exista în continuare localități unde bursele sunt alocate în cuantumuri nesemnificative sau deloc, iar dacă s-ar impune un cuantum minim la nivel național, fără garantarea resurselor necesare din bugetul de stat, încă nu s-ar putea vorbi despre „burse în toată România”, ci doar în localitățile unde există fonduri.
Ca urmare a celor prezentate, dacă până la începutul săptămânii următoarea bursele elevilor nu se vor regăsi pe agenda domnului ministru Florin Cîțu și în proiecția bugetară pentru anul 2020, Consiliul Național al Elevilor solicită public demisia acestuia”, mai precizează elevii.
„Bursele elevilor nu sunt o prioritate pentru domnul Cîțu. Dacă până luni nu va fi prevăzută în Legea bugetului de stat pentru anul 2020 finanțarea necesară pentru garantarea unui cuantum minim pentru burse, îi solicităm domnului ministru să își asume iresponsabilitatea pentru nevoile elevilor din România și, odată cu ea, și predarea mandatului”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor pentru România TV.