Creștin ortodocșii îl prăznuiesc pe data de 20 iulie pe Sfântul Ilie, dar trebuie să știe exact ce nu au voie să facă sub nicio formă, de ziua Sfântului! Dacă însă nu respectă tradiția, oamenii se pun în mare pericol. Recoltele lor pot fi puse la pământ de ploile trimise de Sfântul Ilie sau casele lor pot fi trăsnite!
Sfântul Ilie este considerat unul dintre cei mai importanți sfinți ai lumii creștine. Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria. El a răspândit cuvântul Domnului, într-o vreme în care închinarea la idoli era foarte răspândită în regatul Israelului.
Atunci când a murit, Sf. Ilie s-a înălțat la cer într-un car de foc. În tradiția populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-o căruță cu roți de flăcări și cai albi, înaripați. Sfântul tună și fulgeră și lovește dracii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie și că poate provoca furtuni puternice dacă oamenii îl înfurie.
Dar ce îl înfurie pe Sfântul Ilie? În ziua de Sf. Ilie nu se lucrează, nu se coase, nu se spală și nu este bine să te cerți cu cineva. Se spune că proorocul îi pedepsește pe cei care nu cinstesc această și trimite fenomene meteo precum ar fi trăznete, ploaie, grindină, care ar putea distruge recoltele, iar fulgerele sale ar putea lovi pe oamenii care nu l-au cinstit sau chiar casele lor!
În ajunul zilei de 20 iulie, când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele nemăritate puteau să afle cu cine urmează săse mărite! Acestea se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacă însă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
Înaintașii noștri culegeau în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie plante de leac, în special busuioc, pe care îl puneau la uscat în pod. Tot de Sfântul Ilie se spune că vrăjitoarele strâng plantele pe care le folosesc la vrăji şi farmece!