Deseori, când nu ne găsim locul, avem tentația să blestemăm situația în cauză. Cu toate astea, în tot este ceva bun, fiind la final doar o simplă experiență. Dacă tu crezi în ajutorul spiritual, iată câteva rugăciuni care te vor îndruma să-ți găsești un loc de muncă. Pentru mulți, Dumnezeu reprezintă o parte foarte importantă din viața lor, așa că susțin că rugăciunile îi ajută să se calmeze mental și să-și liniștească spiritul. „Părinte Sfinte, Care de toţi porţi grijă şi eşti scăpare celor din nevoi, Te rog, vino degrabă în ajutorul meu, care doresc să îmi găsesc un loc de muncă, de pe urma căruia să-mi întreţin viaţa proprie şi a familiei mele. Doamne, ştii necazurile şi lipsurile care mă împresoară. Fie-Ţi milă de mine şi trimite-mi degrab ajutorul Tău. Îndrumă-mă spre locuri potrivite şi spre oameni de nădejde.
Milostive, Doamne, Cel ce îndreptezi paşii omului în această viaţă, caută cu iubire Părinteasca spre mine, care-Ţi cer ajutorul Tău, şi binecuvintează-mi cu har buna mea voire. În îndeplinirea voinţei mele de a-mi găsi un loc stabil de muncă, te rog cu stăruinţă, Doamne, trimite-mi înger luminat, care să mă povăţuiască spre oameni de nădejde şi spre tot lucrul bun, să mă izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de oamenii răi şi vicleni, de orice întâmplare rea”
Rugăciuni pentru găsirea unui loc de muncă
1. Zis-am: „Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea;
2. Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea”.
3. Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit şi durerea mea s-a înnoit.
4. Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc.
5. Grăit-am cu limba mea: „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,
6. Şi numărul zilelor mele care este, ca să ştiu ce-mi lipseşte”.
7. Iată, cu palma ai măsurat zilele mele şi statul meu ca nimic înaintea Ta.
8. Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază.
9. Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.
10. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele.
11. Şi acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Şi statul meu de la Tine este.
12. De toate fărădelegile mele izbăveşte-mă; ocară celui fără de minte nu mă da.
13. Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.
14. De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârşit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om
15. Şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul.
16. Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,
17. Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei.
18. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.