Rețeta zilei: Cozonac vegan fără coacere. sursă foto: alimentațiaoptima.ro
Pentru cei care preferă să mănânce vegan chiar și în ziua de Paște, Fanatik recomandă cozonacul vegan fără coacere, o rețetă care se poate face foarte ușor acasă. Gustul este delicios.
Ingrediente foaie:
Mod de preparare
Pentru început, se blenduiesc foarte bine portocalele, inclusiv pulpa, fără coajă și fără semințe, până se obține o textură cremoasă. Apoi, se râșnesc fulgii de cocos și fulgii de ovăz, până se obține o făină. Se amestecă făina obținută cu crema de portocale, coaja rasă de lămâie, îndulcitorul și uleiul de cocos topit pe baie de aburi.
Se frământă puțin aluatul obținut și, eventual, se mai pot adăuga două-trei linguri de apă, dacă nu este suficient de legat și se fărâmițează. Este foarte important să vedeți cât de zemoase sunt portocalele. Dacă au destul suc, nu mai puneți apă. Lăsați deoparte aluatul, timp în care pregătiți crema.
Crema se face foarte ușor și rapid, iar pentru obținerea ei este nevoie de patru ingrediente:
Mod de preparare cremă
Se pun curmalele în blender și se amestecă până se obține o cremă consistentă, apoi se adaugă și celelalte ingrediente.
Apoi, pe blatul de lucru se întinde o foaie alimentară ca să nu se lipească. Apoi, se adaugă aluatul, iar peste acesta se pune o altă folie alimentară. Cu ajutorul unui sucitor aluatul se întinde ușor, sub formă de dreptunghi, nu mai gros de jumătate de centimetru.
Se ridică folia de deasupra, se pune crema pe toată suprafața dreptunghiului și se rulează cu atenție. La final, se unge cozonacul cu o glazură formată din pudră de roșcove și puțină apă, peste care se pot pune bucăți mari de nuci. Se pune la rece aproximativ o oră, după care se poate servi.