Învierea Domnului, cea mai veche și importantă sărbătoare a creștinității, se apropie cu pași repezi, așa că pregătirile pentru masa pe care o vei savura împreună cu cei dragi sunt în toi. Pe lângă sarmale, drob de miel, salată boeuf și toate celelalte preparate tradționale, din lista de bucate nu trebuie să lipsească Veșmintele Domnului, un desert savuros și reprezentativ pentru această perioadă, având în vedere simbolurile pe care le comportă.
Tradiţia turtelor cu nucă se păstrează în mai multe zone din ţară, unde gospodinele le prepară cu migală și multă dragoste pentru întreaga familie. În plus, le poți găti cu ușurință și acum, când trebuie să rămâi izolat la domiciliu, pentru că nu ai nevoie de foarte multe ingrediente Acestea sunt:
Pentru început, se face un aluat, după car se întinde o foaie foarte subţire cu sucitorul, se taie în forme rotunde şi se coc foarte puțin pe plita de la sobă, astfel încât să fie foarte bine uscate. Se adaugă apoi cele 500 de grame de nuci prăjite foarte puțin, se dau prin maşină şi se amestecă cu 200 de grame de zahăr.
Separat, se prepară un sirop din 250 de grame zahăr şi 1/2 l apă, în care se toarnă, după preferinţă, esenţă de rom sau câteva petale de trandafiri. Se trece apoi prima foaie prin siropul fierbinte, se lasă să se înmoaie, apoi se aşază într-un bol puţin mai larg decât foile, se acoperă cu un strat din nuca amestecată cu zahăr şi tot aşa, până la ultima foaie.
Turtele astfel pregătite pot rezista mai multe zile. Nu trebuie să fie prea uscate, nici prea umede, iar când le servim se mai poate adăuga puțin sirop, pentru un plus de savoare. Acestea fiind spuse, îți dorim Poftă Bună și spor la gătit.