Remus Cernea s-a despărțit de iubită! ”Apropiaţi în care cândva am avut încredere…”

Claudiu Ilie   
în Stiri mondene
25/05/2018, 14:39
Remus Cernea s-a despărțit de iubită! ”Apropiaţi în care cândva am avut încredere…” GALERIE FOTO
Remus Cernea s-a despărțit de iubită

Politicianul şi activistul Remus Cernea, în vârstă de 43 de ani, şi activista Ioana Stăniloiu, în vârstă de 29 de ani, s-au despărţit după o relaţie de trei ani, iar parlamentarul își acuză prietenii. Acesta a făcut pe Facebook anunțul despărțirii, cât și cauzele care au dus aici. VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO!

”Deşi începuse sub foarte frumoase auspicii, după aproape trei ani împreună, relaţia noastră s-a încheiat. Mai întâi a fost o separare de ordin locativ, în urmă cu aproximativ două luni, apoi a venit acum câteva săptămâni despărţirea propriu-zisă, după ce încercările de a ne reface relaţia au eşuat. Fiind amândoi persoane publice, este firesc să facem public acest final. Dar nu voi dori să comentez asupra subiectului mai mult decât ceea ce prezint în acest mesaj. Sper ca discreţia pe care mi-o doresc asupra temei să fie respectată. Încheierea unei relaţii importante este resimţită (studiile atestă acest lucru) cu intensitatea unei perioade de doliu. Ioana este un om care m-a fascinat. Îi doresc să îşi împlinească aspiraţiile şi sper să aibă succes în tot ceea ce va dori să facă.

Remus Cernea s-a despărțit de iubită

Responsabilitatea acestui sfârşit este, desigur, a amândurora, dar nu am putut să nu remarc influenţa unor apropiaţi în care cândva am avut încredere, dar care, în momente critice, au jucat un rol nefast, amplificând forţele centrifuge care au dus la ruperea relaţiei. Aşadar, aveţi mare grijă ce fel de oameni lăsaţi să joace un rol în viaţa voastră şi să vă influenţeze o relaţie preţioasă, pentru că surprizele neplăcute pot veni dinspre persoane de la care te aştepţi cel mai puţin“ a scris Cernea.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×