Religia care s-a născut în România și s-a întins în toate colțurile lumii! Vedete și oameni de știință sunt adepți!

Claudiu Ilie   
în Stiri de ultima ora
14/05/2018, 13:21
Religia care s-a născut în România și s-a întins în toate colțurile lumii! Vedete și oameni de știință sunt adepți!
Religia care a plecat din România în toate colțurile lumii

O religie care s-a născut în România s-a răspândit în toate colțurile lumii! A ajuns până în India și Statele Unite ale Americii, având sute de mii de adepți! Vorbim despre cultul unitarian, care are peste jumătate de milion de adepți în întreaga lume.

Acest cult a luat naștere la Turda, la jumătatea secolului al XVI-lea, şi are centrul la Cluj-Napoca, scrie capital.ro. Confesiunea unitariană, ca varianta radicală a protestantismului, este legată de numele reformatorului clujean David Ferenc (1520-1579). Anul naşterii acestei biserici este 1568, când a fost proclamat, la dieta ţinuta în actuala biserică romano-catolică din Turda, „Edictul libertăţii conştiinţei şi a religiei”. Atunci, în Transilvania se proclama, pentru prima oară în lume, o lege a libertăţii şi a toleranţei religioase, potrivit căreia oricine are dreptul de a urma credinţa corespunzatoare convingerii sale. Totuşi, în anul 1579, episcopul David Ferenc a fost condamnat pe viaţă de Dieta din Alba Iulia, pe motivul ca a inventat o religie, apoi a fost întemniţat în cetatea Devei, unde a murit în acelaşi an.

Religia care a plecat din România în toate colțurile lumii are adepți celebri

Potrivit lui Gyero David, consilier administrativ al Bisericii Unitariene în Transilvania, esenţa unitarianismului este „credinţa într-un singur Dumnezeu, care este creatorul lumii şi al vieţii şi Tatăl nostru providenţial; credinţa în Iisus, cel mai bun copil al lui Dumnezeu, pilduitorul nostru; credinţa în Duhul Sfant, ca putere a lui Dumnezeu; credinţa în menirea Bisericii Unitariene creştine; credinţa în iertarea pacatelor şi în viaţa cea veşnică”. În prezent, religia unitariană are în România peste 70.000 de credincioşi de naţionalitate maghiară. Marea lor majoritate este grupată în judeţele Cluj, Braşov, Covasna, Harghita şi Mures. În Statele Unite ale Americii există circa 300.000 de credincioşi, câteva zeci de mii în Ungaria, India, Filipine, Canada şi un număr mai redus în Anglia, Olanda şi Germania.

Tomas Jeferson, al treilea președinte al SUA, era adept al cultului unitarian, la fel și Isaac Newton, Paul Newman, Charles Dickens, E. E. Cummings, Christopher Reeve, John Adams, Herman Melville, Cher, Emma Watson, Tim Robbins și mulți alții.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×