Regina-mamă Elena, reînhumată alături de fiul ei, regele Mihai I, la Curtea de Argeş. Sicriul ajunge în ţară la ora 11.00

Regina-mamă Elena a României va fi reînhumată alături de fiul ei, regele Mihai I, la Curtea de Argeş iar sicriul ajunge în ţară la ora 11.00. Sâmbătă, de la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare în Catedrala Istorică de la Curtea de Argeş. Vineri, la ora 11.00, la Aeroportul Internaţional Otopeni, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena. Potrivit Biroului de presă al Casei regale, la aeroport va avea loc un ceremonial militar şi religios, la care vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta şi membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie.

Regina-mamă Elena, reînhumată alături de fiul ei, regele Mihai I, la Curtea de Argeş

La ora 11.45, cortegiul funerar va pleca de la Aeroportul Internaţional Otopeni la Palatul Elisabeta. Între orele 12.00 şi 12.45, sicriul va fi depus în Sala Regilor, unde familia regală se va reculege la catafalc. Majestatea Sa Margareta doreşte ca, în mod simbolic, sicriul reginei Elena să plece către Curtea de Argeş de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă şi Regele Mihai au fost forţaţi să-l părăsească. Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani. Publicul va avea acces în faţa Palatului Elisabeta.

În intervalul orar 12.45-16.00, cortegiul funerar se va deplasa de la aeroport la Curtea de Argeş, pe ruta Chitila (ora 13.00), Titu (ora 13.45), Găeşti (ora 14.10), Topoloveni (ora 14.40), prin centrul municipiului Piteşti (intrare în oraş la ora 15.05) şi prin centrul municipiului Curtea de Argeş (intrare în oraş la ora 16.00). Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localităţi. Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală vineri la ora 16.45. Începând cu ora 17.15, publicul se va putea închina şi reculege la catafalc.

Regina mamă Elena alături de fiul ei, Regele Mihai. Sursa foto – facebook

Sicriul ajunge în ţară la ora 11.00

Sâmbătă, publicul se va putea reculege şi închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8.00 la ora 10.00. Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi aşezate în scuarul din faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale (de la intrarea în mânăstire). Majestatea Sa Margareta roagă pe toţi cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea şi bunătatea Reginei-Mamă. Tot sâmbătă, la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală. La ora 12.40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală unde, la ora 13.00, va avea loc ceremonia de reînhumare.

Publicul va avea acces pe platforma din faţa Noii Catedrale. O carte de condoleanţe este la dispoziţia publicului la Palatul Elisabeta, până luni, 21 octombrie 2019. Condoleanţele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro. Toţi cei care doresc să aprindă lumânări şi să depună flori ca omagiu faţă de Regina-Mamă Elena, pot să o facă în faţa Palatului Elisabeta din Bucureşti sau la Curtea de Argeş, în faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale. Familia Regală anunţă doliu pentru zilele de 18, 19 şi 20 octombrie 2019.