Referendum diaspora a uimit cu secția de votare care a fost înregistrată în Illinois, Statele Unite. Locul de votare pentru schimbarea sau nu a Constituției în ceea ce privește familie este destul de straniu. Totul se întâmplă în orașul Niles din statul Illinois, cosform siteului Ministerului de Externe.
Lucrul interesant este că nu există urme sau semne care arată că în acel bar se află un centru pentru votare. Cei care au descoperit aceasta sunt cei de la Asociația Pro Democrația, care au spus că la adresa indicată de MAE este un bar.
S-a descoperit recent că o secțiw de votare a diasporei pentru referendum se află chiar într-un bar. Ministerul de Externe arată că o secție de votare ar trebui să xiste în Nilles, Illinois, Statele Unite ale Americii.
„E un complex comercial și un complex sportiv care acum erau închise, deși ora pentru deschiderea secției de votare era anunțată în urmă cu cateva ore, încă era tot complexul închis. Se pare că e vorba de întârzieri din cauza statului care organizează votarea în acele secții. BEC încearcă să ia legătura cu președintele secției”,declară Ionuț Țața, președintlee Pro Democrația.
Referendumul pentru familia tradițională a început azi, sâmbătă, 6 octombrie, între orele 07:00-21:00. „Toate secţiile de votare din ţară s-au deschis şi procesul de vot se desfăşoară în condiţii normale. La situaţia din Sectorul 3, precizăm că au fost deschise toate secţiile de votare după ce preşedinţii care nu s-au prezentat pentru preluarea secţiilor au fost înlocuiţi. Votarea se desfăşoară normal”, a declarat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI. Biroul Electoral Central a anunțat că prezența la vot din 10:00 din cadrul coaliției pentru redefinirea familiei a fost de 0,97%. Datele BEC arată că din totalul votanților pe listele permanente de 18.278.496, au votat 177.941.