Ministerul Afacerilor Externe din România a oferit o primă reacție după atacul pe care SUA a ales să îl facă pe Aeroportul din Bagdad împotriva liderului gărzilor revoluționare iraniene, generalul Qassem Soleimani.
Astfel, MAE român a publicat pe twitter un mesaj în care condamnă în mod ferm atacul împotriva Ambasadei Statelor Unite din Irak și susține că detensionarea conflictului este una esențială în acest caz.
„România este profund îngrijorată de recentele evoluții din Orientul Mijlociu după atacul împotriva Ambasadei SUA în Irak – pe care îl condamnă în mod ferm – și de măsurile preventive luate în consecință de SUA. Detensionarea este esențială pentru a evita o deteriorare suplimentară a situației de securitate”, se arată într-un tweet al celor de la MAE.
Violențele s-au adâncit în Bagdad marți după ce milițiile irakiene sprijinte de Iran au luat cu asalt perimetrul exterior al Ambasadei SUA din Irak. Sute de protestatari au încercat să pătrundă cu forța în sediul ambasadei americane.
În urma acestui atac asupra ambasadei SUA din capitala Irakului, americanii au așteptat 48 de ore pentru a răspunde Iranului. Astfel, SUA a atacat convoiul în care se afla generalul iranian Qassem Soleimani, liderul mișcării Quds, facțiunea de elită a gărzilor revoluționare din Iran.
Trecerea în neființă a lui Soleimani, considerat un erou național în Iran dar și unul dintre cei mai iubiți conducători militari pentru comunitatea șiită, a fost primită de sute de mii de irakieni în stradă care l-au jelit pe general și au scandat lozinci anti-americane. Ayatollahul Ali Khamenei a anunțat doliu timp de trei zile în Iran și a mai spus că țara sa va răspunde americanilor.
În același timp, Statele Unite au anunțat vor trimite 3.000-3.500 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu, pentru consolidarea capabilităţilor în regiune în contextul crizei declanşate de asasinarea șefului Forțelor Quds din Iran.