Ratele la bănci ar putea scădea anul acesta. Un proiect de lege în acest sens a trecut deja de Parlament și are mari șanse să intre în vigoare, însă acest lucru nu va duce la înjumătățirea ratelor bancare, după cum susține consilierul pe probleme economice al premierului României, Darius Vâlcov.
Parlamentul a adoptat, la sfârșitul anului 2018, un proiect de lege care prevede limitarea dobânzilor la credite. Potrivit proiectului, dobânda pentru creditele ipotecare sau imobiliare nu va putea depăși de 2,5 ori dobânda de referință a BNR, iar dobânda la creditele de consum va fi de maximum 18% pe an. Proiectul de lege a fost atacat la Curtea Constituțională a României, care trebuia să ia o decizie miercuri, 27 februarie, însă judecătorii au amânat pronunțarea pentru data de 13 martie.
Dacă decizia va fi favorabilă și proiectul de lege care prevede că ratele la bănci vor scădea va fi promulgat, efectul nu va fi nici pe departe cel anunțat de Darius Vâlcov, care a declarat că ratele bancare se vor înjumătăți. Cei care au făcut împrumuturi ar putea beneficia de unele reduceri, însă băncile ar putea să ceară să nu mai prelungească unele contracte de credit și să ceară rambursarea lor.
„La un credit de nevoi personale de 45.000 de lei pe 5 ani are o rată de 1000 lei cu dobândă de 10%. Dacă banca reduce dobânda la 0, rata scade la 750 lei. O scădere de doar 25%, dacă acea bancă nu mai percepe niciun cost clientului. Nu avem cum, fizic, să ajungem la jumătate. Pe creditul ipotecar, la o sumă de 50.000 euro pe 20 ani, rata e undeva la 360 euro, cu dobândă de 6%. Dacă dobânda scade la 0, rata scade la 210 euro. O scădere de aproximativ 40% a ratei, în condițiile în care nu mai percepe niciun cost”, a declarat brokerul de credite Dragoș Nechifor.
Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat și el că dobânzile nu pot să scadă drastic peste noapte doar prin declarații, fiind nevoie de politici guvernamentale care să se plieze pe cele ale BNR.