Rareș Bogdan a spus adevărul despre cum a ajuns Laura Codruța Koveși procuror șef european! Europarlamentarul le-a povestit liberalilor la Consiliul Naţional al partidului, despre activitatea colegilor din PNL la Bruxelles.
Acesta a făcut referire și la victoria Laurei Codruţa Kovesi, una care nu ar fi putut să aibă loc fără europarlamentarii liberali şi fără sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis.
„Anul trecut a fost uşor, adevăratele bătălii şi adevăratele victorii sunt absolut convins că vor veni în acest an”, a spus Rareș Bogdan în debutul discursului său.
Fostul jurnalist a mai spus că îşi doreşte dublarea grupului parlamentar al PNL şi ca acest lucru se poate întâmpla în urma alegerilor parlamentare anticipate.
De altfel, eurodeputatul a trecut la realizările grupului liberalilor români, numirea Adinei Vălean în funcţia de comisar european pentru Transporturi, dar şi câştigarea de către Laura Codruţa Kovesi a funcţiei de şef al Parchetului European.
„A urmat o chestiune care doar a fost întărită tot datorită europarlamentarilor români, atât celor şase care au fost cât şi celor care au venit.
Este vorba de negocierea care a dus la câştigarea poziţiei de procuror general european de către Laura Codruţa Kovesi.
O victorie care nu ar fi putut să aibă loc fără parlamentarii liberali din Parlamentul European şi fără preşedintele României de asemenea.
Lucrurile trebuie spuse pentru a fi cât se poate de clare şi cunoscute”, a afirmat Rareş Bogdan.