Vicepremierul Raluca Turcan a făcut un anunț ferm despre guvernarea Orban! Aceasta a transmis că Executivul a intrat „în linie dreaptă” în ceea ce priveşte organizarea alegerilor parlamentare anticipate şi reafirmă decizia Guvernului privind organizarea acestora.
Turcan a cerut parlamentarilor „să accepte că, dacă vrem ca în România lucrurile să funcţioneze bine, rapid şi eficient, atunci Guvernul trebuie să se sincronizeze cu Parlamentul”.
„Suntem în linie dreaptă pentru realizarea alegerilor anticipate şi Partidul Naţional Liberal este decis să demareze procedura de alegeri anticipate şi să ajungem ca în acest an să avem alegeri anticipate astfel încât guvernare eficientă pe care PNL a reuşit să o obţină pentru un termen scurt să poată fi extinsă pentru cel puţin patru ani de zile”, a afirmat Raluca Turcan.
Aceasta a acuzat că România are „un guvern care lucrează şi un Parlament care blochează” susţinând că există proiecte pe care Guvernul le susţine, dar care sunt blocate în Legislativ, spunând că Parlamentul „este confiscat în continuare de PSD” şi „faultează” Executivul.
„Prin anticipate putem sune că se rezolvă şi se îndeplinesc două principii fundamentale. Unul este principiul democratic şi anume că structura parlamentară trebuie să reflecte voinţa oamenilor şi s-a văzut că în ultimele alegeri susţinerea PSD-ului s-a înjumătăţit, susţinerea PNL s-a dubat. (…)
Al doilea principiu este cel al eficienţei. Când Guvernul lucrează şi Parlamentul blochează lucrurile trebuie să găsească o rezolvare”, a spus Turcan. În acest context, vicepremierul a cerut parlamentarilor să accepte declanşarea alegerilor înainte de termen.
„Cerem tuturor reprezentanţilor Parlamentului României care încă nu au înţeles necesitatea alegerilor anticipate să accepte că, dacă vrem ca în România lucrurile să funcţioneze bine, rapid şi eficient, atunci Guvernul trebuie să se sincronizeze cu Parlamentul.
Sunt proiecte pentru care există voinţă atât la nivel de Guvern cât şi de preşedinte de ţară să poată să fie rezolvate prin Parlament care să aibă o structură care să lucreze în interes public. (…)
Procedura anticipatelor nu este o procedură pe care să o gândim di perspectiva interesului unui partid politic, ci din perspectiva românilor care merită ca opţiunile lor politice să se reflecte în structura Parlamentului”, a adăugat viceprim-ministrul.
Raluca Turcan susţine că în Camera Deputaţilor Comisia juridică „fuge” de fiecare dată când este prezentat un proiect important al Guvernului, scopul fiind acela de a bloca proiectele. Ea a criticat fosta guvernare PSD acuzând măsurile „împotriva românilor” şi antieuropene pe care le-au luat predecesorii actualului executiv.
Turcan mai spune că organizarea de alegeri anticipate ar urma să aibă loc odată cu alegerile locale, la finalul lunii mai sau începutul lunii iunie.