Noi audieri în cazul tragediei de la Colectiv! Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, urmează să fie audiat marți de procuroi, potrivit unor surse din anchetă citate de Libertatea. Zeci de medici au fost audiați deja ca martori în dosarul deschis în urma tragediei.
Dosarul în care urmează să fie audiat Raed Arafat a plecat de la plângerea penală a 50 dintre părinții tinerilor care au murit în urma incendiului din Colectiv. Aceștia au reclamat modul în care au fost transportate şi îngrijite victimele care au suferit arsuri foarte grave.
Săptămâna viitoare se împlinesc patru ani de la incendiul care a zguduit România şi în curând se fac trei ani de la înregistrarea acestei plângeri asumate de 50 de părinţi. Aceştia cereau ca toţi cei vinovaţi pentru moartea răniţilor în spitale să fie pedepsiţi, de la medici şi până la secretarul de stat Raed Arafat, fostul ministru al sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi fostul premier Victor Ponta.
Potrivit Libertatea, la audieri au fost aduşi deja mai mulţi medici, în calitate de martori, iar anchetatorii au cerut zeci de expertize medico-legale, în încercarea de a determina dacă mai mulţi dintre tineri puteau fi salvaţi în cazul în care erau transportați mai repede la spitale din străinătate.
Luni, a fost audiat managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Cătălin Cîrstoiu, potrivit unor surse judiciare citate de Libertatea. Mâine, Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, va fi audiat de procurori în legătură cu rolul pe care acesta l-a jucat în intervenţia la Colectiv. Audierea va loc la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la ora 9, susțin sursele citate de Libertatea.
Contactat de Libertatea, Raed Arafat nu a dorit să facă nicio precizare despre cazul Colectiv și despre posibila sa audiere. În urma incendiului din 30 octombrie 2015 care a cuprins clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de persoane. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.