Video şi foto. Proteste de amploare în Piaţa Victoriei şi în ţară împotriva legilor justiţiei şi ale Codului Fiscal

Sorin Dumitrescu   
în Stiri de ultima ora
26/11/2017, 21:15
Video şi foto. Proteste de amploare în Piaţa Victoriei şi în ţară împotriva legilor justiţiei şi ale Codului Fiscal GALERIE FOTO

Noile legi ale justiţiei pe care doreşte să le implementeze guvernul PSD-ALDE, precum şi modificările Codului Fiscal au avut efect de explozibil şi duminică după.amiază peste 12.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Victoriei din capitală şi alte câteva mii în alte oraşe din ţară, pentru a protesta şi a cere anularea acestor legi. Mişcarea a fost pregătită din timp pe reţele de socializare, în frunte cu grupul Corupţia ucide, dar şi cu ajutorul sindicatelor majore şi ale altor organizaţi

39 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale semnează, alături de cele două mari confederaţii sindicale, apelul la protest. Acestea cer retragerea legilor justiţiei şi a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în parlament a ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
 
Ce au scandat manifestanţii
 
România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară şi tăierea salariilor bugetarilor din 2010. Confiscarea politică a sistemului de justiţie, capturarea statului de către o mafie politică care slăbeşte legislaţia anticorupţie pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic şi instituţionaldeclanşat de Guvern împotriva societăţii civile, atacurile majorităţii parlamentare împotriva aliaţilor din NATO şi UE, haosul fiscal şi deprecierea accelerată a leului, creşterea preţurilor şi a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene şi NATO.
Consecinţele deciziilor guvernamentale de astăzi ne vor urmări pentru zeci de ani, ne vor plasa în sfera autoritarismului politic, a jafului banilor publici, a impunităţii politicienilor şi a sărăciei”
 
VEZI AICI ONLINE TOATE FAZELE MECIULUI, ECHIPELE DE START, CLASAMENTUL IN TIMP REAL
 
„Nu producem noi, cât furaţi voi”, au scandat cei aflaţi în Piaţa Victoriei. Circulaţia pe Bulevardul Kiseleff a fost oprită.
În municipiul Sibiu aproximativ patru sute de persoane s-au strâns în faţa Magazinului Dumbrava, în apropierea zonei centrale. Protestatarii au afişe cu mesaje îndreptate împotriva Guvernului şi cer demisia Executivului, a lui Liviu Dragnea, dar şi a lui Călin Popescu Tăriceanu.
 
Câteva sute de persoane s-au strâns şi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în zona denumită ”La Clopot”. Oamenii scandează lozinci antiguvernamentale şi cer demisia Guvernului.
Aproximativ 150 de persoane protestează şi în faţa sediului Prefecturii din Galaţi, manifestanţii scandând „Hoţii”, „DNA să vina să vă ia”, „PSD, ciuma roşie” sau „Aţi reuşit şi ne-aţi unit”.Aproximativ 200 de persoane protestează şi în Constanţa împotriva modificărilor la legile justiţiei, oamenii scandând lozinci împotriva PSDi şi a liderului social-democrat, Liviu Dragnea.La Braşov, aproximativ o mie de persoane s-au strâns în faţa Prefecturii, având pancarte pe care scrie ”Hoţii” şi ”Demisia”. Oamenii au anunţat deja că vor porni în marş către Piaţa Sfatului.
În Piaţa Victoriei au fost mici incidente, protestarii au fost nemulţumiţi că jandarmii au venit pe cai la manifestaţie. Din cauza agitaţiei, animalele au devenit agitate, iar oamenii prezenţi la protest s-au enervat din cauza acestui lucru.  .La ieşirea din Piaţa Piata Victoriei a fost blocată pînă la ora 19:30, când românii au plecat în marş spre Parlament. Mii de oameni au ieşit în stradă şi în ţară. În Sibiu sunt aproximativ două mii de oameni pe stradă, la fel şi în Braşov şi Cluj Napoca. Numărul protestatarilor este mare şi în Iaşi sau Constanţa. În multe oraşe oamenii au pornit în marş pe străzi, în altele îşi strigă nemulţumirile în pieţele centrale. 
VEZI VIDEO
Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×