Pandemia de coronavirus s-a extins în ultimele zile în România, iar autoritățile au luat decizia să instituie starea de urgență, iar mall-urile au decis să-și schimbe programul pe această perioadă.
Autoritățile din România le-au cerut cetățenilor să nu iasă din casă decât pentru cazuri de urgență, iar cei mai mulți dintre oameni s-au conformat acestor decizii. În condițiile de stare de urgență, programul mall-urilor a fost scurtat tocmai în ideea de a preveni răspândirea virusului.
Astfel, AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City, Plaza România, Mall Vitan, Mega Mall, Sun Plaza și ParkLake au decis să scurteze programul magazinelor din interiorul centrelor comerciale. Acestea vor fi deschise doar între orele 12:00 și 20:00. În schimb, reducerea programului nu va afecta farmaciile și hipermarketurile din mall-uri.
”Băneasa Shopping City monitorizează permanent situația la nivelul centrului comercial și aplică în această perioadă o conduită preventivă sporită în întreaga zonă comercială. Pentru siguranța clienților noștri, am hotărât ca până la data de 31 martie 2020, programul de funcționare al Băneasa Shopping City să se desfășoare între orele 12.00 – 20.00. Excepție fac farmaciile care vor avea program de funcționare normal (între orele 10.00-22.00) și hypermarketul Carrefour care va avea program ca și până acum (între orele 08.00-22.00)”, este mesajul Băneasa Shopping City.
Aceleași măsuri s-au luat și în AFI Cotroceni și ParkLake, doar că managerii mall-urilorau hotărât ca decizia să fie pe termen nelimitat. Centrele comerciale București Mall – Vitan și Plaza România au anunțat și ele reducerea programului din cauza pandemiei de coronavirus, dar și faptul că vor menține la orar normal hipermarketurile și farmaciile.
Mega Mall a anunțat pe site-ul oficial programul pentru toate magazinele: ”În contextul actual, ne-am alăturat demersului autorităților de a identifica și implementa soluții care pot preveni răspândirea noului virus Covid-19. Astfel, centrul comercial Mega Mall își va ajusta programul de funcționare:
Conducătorii Sun Plaza au detaliat și ei programul pentru toate magazinele din incinta centrului comercial: ”În contextul riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus SARS-CoV-2, vă comunicăm adoptarea unor noi măsuri menite să prevină şi să limiteze consecinţele acestuia, urmând recomandările Ministerului Afacerilor Interne Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Pe această cale vă aducem la cunoştinţă modificarea programului centrului comercial Sun Plaza începând cu data de 15 martie:
Pandemia de coronavirus a forțat autoritățile române să intre în stare de urgență, iar toate marile lanțuri de hypermarket din România au decis să își adapteze programul în funcție de nevoi și să facă măsuri pentru siguranța clienților.
Și majoritatea băncilor din România s-au adaptat la noua situație de criză și au adoptat măsuri de siguranță, dar au venit și în ajutorul clienților prin câteva măsuri economice.