Lidl este „o companie germană cu prezență globală și cu o istorie de aproape 90 de ani”, după cum se autodefinește pe site-ul propriu www.lidl.ro. Din 1930, din Germania, vine prima atestare a brandului Lidl, prin înființarea companiei Lidl & Schwarz, care comercializa produse alimentare în regim en gros. În 1973 a fost deschis primul magazin Lidl în orașul german Ludwigshafen.
Lidl este între primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial, prezent în 30 de țări din lume cu peste 215.000 de angajați. Numai în Europa are peste 10.000 de magazine. În România a lansat proiectul Lidl Tour în anul 2016 și a ajuns în prezent la 235 de magazine.
Programul magazinelor Lidl de Revelion
Supermarketurile Lidl vor funcționa în ultima zi a anului 2018, luni, 31 decembrie, după un program prescurtat, de la 7:00 la 18:00. În prima zi a noului an 2019, marți, magazinele Lidl vor fi toate închise, fără nicio excepție. Se vor redeschide miercuri, pe 2 ianuarie, la ora 9:00 și vor funcționa până la ora 19:00. De joi, 3 ianuarie, toate magazinele Lidl vor reintra în program normal, de la 7:00 la 22:00.
Luni | 31 decembrie 2018 | 07:00 – 18:00 |
Marți | 1 ianuarie 2019 | Închis |
Miercuri | 2 ianuarie 2019 | 09:00 – 19:00 |
Joi | 3 ianuarie | 07:00 – 22:00 |
Dacă în 2006 comerţul în România era dominat de Metro şi Selgros, hipermarketuri de genul Cash & Carry, podiumul fiind completat de Carrefour, în 2017 doar Carrefour mai era pe podium (locul 2 după cifra de afaceri, 6,75 de miliarde de lei), între Kaufland (10,09 miliarde de lei) şi Lidl (6,51 de miliarde de lei), reţele „surori” ale grupului german Schwarz, recunoscute pentru politica, benefică, a „preţurilor mici”.
- 28 de magazine Lidl funcționează în București
- 1,3 miliarde de euro a fost cifra vânzărilor Lidl anul trecut
- 3 este locul Lidl în topul retailerilor internaționali după cifra de afaceri realizată în 2017 în România, conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor