Prognoza meteo vineri, 30 noiembrie 2018, anunță că urmează ger puternic! După ce majoritatea orașelor au fost sub avertizarea de cog galben de ninsori și viscol, urmează urgia. Corespondentul știrileprotv.ro a anunțat că ne așteaptă vremea ”rea spre rea de tot”. ”În Bărăgan, în județul Ialomița, e rău spre rău de tot. De ce? -1 grad, numai că viscolul bate cu 40 kim/h, ceea ce înseamnă că temperatura pe care o resimt este de -10 grade”, a declarat Cătălin Radu Tănase.
De asemenea, mâine spre poimâine Suceava o să atingă apogeul. Localnicii vor fi surprinși de -19 grade Celsius. ”Vineri noaptea spre sâmbătă o să fie o vreme… Minus 19 grade la Suceava, -10 grade minima nopții în București. În Bărăgan, lângă Fetești, -13 grade – și astea nu sunt zone care sunt în depresiuni, la polul frigului. La Joseni, în Harghita sau în Covasna, asemenea temperaturi ar fi obișnuite pentru începutul lunii decembrie”, transmite corespondentul Pro TV.
Previziunile meteorologice pentru ziua de vineri, 30 noiembrie 2018, arată că maxima zilei este de 0 grade Celsius, care se va simți ca -9. Procentul de precipitații este de 56%. Experții meteo prevestesc puțină ninsoare sau fulguieli, iar vântul bate cu o putere de 30 de kilometri pe oră. Minima serii este de -8 grade Celsius, care se va simți ca -15. Proccentul de precipitații ajunge la 1%, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va bate cu o putere de 20 de kilometri pe oră.
Potrivit accuweather, maxima zilei de vineri, 30 noiembrie 2018, la Iași, va fi de -7 grade Celsius, care se va simți ca -11. Procentul de precipitații este de 56%, se prevestesc ninsori ocazionale și fulguieli, iar vântul va sufla cu o intensitate de 13 kilometri pe oră. Minima serii va fi de -10 grade Celsius, care se va simți ca -15 grade Celsius. Procentul de precipitații este de 25%, cerul va fi noros, iar vântul va sufla cu o intensitate de 13 kilometri pe oră.
Previziunile meteorologilor de la ANM anunță o maximă de -2 grade Celsius, care se simt ca -4 grade Celsius. Cerul va fi predominant însorit, vântul bate din direcția de SE, cu o putere de 9 kilometri pe oră. Minima serii este de -11 grade Celsius, care se simte ca -8 grade Celsius. Cerul va fi senin și vânturile vor sufla cu o intensitate mică, de 4 kilometri pe oră.
Previziunile meteorologice pentru ziua de vineri, 30 noiembrie 2018 arată că maxima zilei este de -2 grade Celsius, care se simt ca 0 grade Celsius. Procentul de precipitații este inexistent, cerul va fi plin de nori și soare, iar vântul va sufla cu o intensitate mică, de 6 kilometri pe oră. Minima serii va fi de -14 grade Celsius, care se simte ca -11. Cerul va fi senin, iar vântul va bate din direcția de sud, cu o putere de 6 kilometri pe oră.