Meteorologii au emis prognoza meteo 9 septembrie. Astfel, aflăm că duminică vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării, cu valori maxime de temperatură de până la 23-28 de grade Celsius în jumătatea nordică și 28-33 de grade în cea sudică. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei și în nordul Moldovei, iar cele mai ridicate în zonă Luncii Dunării, potrivit meteoromania.ro.
La mare, prognoza meteo 9 septembrie anunță vreme destul de instabilă. Ziua, cerul va fi mai mult noros. Va ploua în general slab și vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla moderat cu intensificări. Temperaturile maxime sunt apropiate de cele normale în această perioadă. Ele vor atinge chiar și 25 de grade Celsius, iar cele minime vor coborâ până la 14 grade Celsius. Temperatura apei mării va avea valori de 23-25 de grade.
Clujenii vor avea un sfârșit de săpămână ploios. Temperaturile maxime vor ajunge la 24 de grade Celsius, dar va ploua în prima parte a zilei, când vântul va sufla cu 26 de kilometri pe oră. Temperaturile minime vor coborâ spre 11 grade Celsius, dar precipitațiile se vor opri, iar vântul va sufla cu 20 de kilometri pe oră.
Toamna ăși face simțită prezența la Iași, unde duminică temperaturile maxime nu vor depăși 18 grade Celsius, iar cele minime vor coborâ până la 14 grade Celsius. Va ploua mai toată ziua și sunt șanse ca ploaia să se transforme chiar și în furtună. Vântul va sufla cu 24 de kilometri pe oră în prima parte a zilei, iar spre seară se va înteți până la 28 de kilometri pe oră.
Vremea de pe data de 9 septembrie, la munte, nu prea conține soare. Nici în weekend nu vom scăpa de ploi în această regiune. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. În Brașov va ploua tot weekendul, iar temepraturile maxime vor ajunge la doar 18 grade Celsius, iar minimele vor ajunge la 14 grade Celsius, potrivit accuweather.com.