Prognoza meteo 8 martie. Ziua Femeii va fi una destul de călduroasă

Filon Stan   
în Stirea zilei
07/03/2018, 23:33
Prognoza meteo 8 martie. Ziua Femeii va fi una destul de călduroasă

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în majoritatea regiunilor. Mai ales ziua, cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a ţării şi se vor semnala precipitaţii în vest, nord-vest, centru şi sud şi izolat în rest. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la munte mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Pe arii restrânse dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, cu precădere din sud şi din sud-est, vor fi condiţii de ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -2 şi 4 grade.

Prognoza meteo 8 martie! Vremea se încălzeşte

În Bucureşti, vremea va fi caldă. Cerul va fi temporar noros şi trecător în cursul zilei şi în prima parte a nopţii va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 1…2 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×