Meteorologii au emis prognoza pentru data de 31 octombrie! Vremea se va ameliora în privinţa precipitaţiilor, dar va fi rece pentru această dată, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar numai izolat vor fi posibile precipitaţii slabe.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale în prima parte a intervalului, mai ales în regiunile estice şi de sud-est. În zona montană local va mai ninge slab, iar pe creste vântul va sufla tare, cu peste 70 km/h, spulberând zăpada. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Prognoza meteo 31 octombrie. În Bucureşti vor fi 10 grade Celsius
Temperaturile maxime se vor situa între 1 grad în depresiuni şi 11 grade în sudul ţării, iar cele minime vor fi preponderent negative şi se vor încadra între -8 grade în estul Transilvaniei şi 3 grade pe litoral.
În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 0…1 grad, mai scăzută în zona preorăşenească, spre -2 grade.