În cursul zilei de marţi, cerul va avea înnorări temporare şi local vor fi averse şi descărcări electrice, în nordul, nord-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, condiţii în care valorile termice vor fi apropiate de cele ce ar fi normale la această dată.
În restul teritoriului, vremea va fi caldă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala, doar izolat. Începând de seara, înnorările se vor accentua în vest şi în sud, dar şi la munte unde va ploua, local. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări locale, cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, iar pe crestele montane 70 km/h. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Prognoza meteo 19 septembrie. 20 de grade Celsius pe litoral
Trecător, vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 18…20 de grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 31 de grade în sudul Munteniei. Minimele termice vor fi cuprinse între 7…8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 19…20 de grade pe litoral, unde se menţin condiţii de ceaţă.
Vremea se va menţine caldă, în Capitală. În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, la începutul intervalului, când vor mai fi posibile ploi slabe. Noaptea, înnorările se vor accentua şi vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.