Vremea va fi predominant frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, în majoritatea zonelor ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade pe litoral şi în jur de 29 de grade, izolat în vest şi in centru, iar cele minime, în general, între 4 şi 14 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi noaptea în vestul şi sud-vestul teritoriului, unde izolat vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi în zona de munte, dar trecător şi la cote mai reduse şi în regiunile extracarpatice. În zonele joase, îndeosebi din est şi sud-est, dimineaţa şi noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo 15 aprilie. În Bucureşti vor fi 25 de grade Celsius
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.