Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade în nord-vest şi in centru şi 20 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade. În vest, nord-vest şi centru cerul va fi mai mult noros, ziua va ploua doar pe spaţii restrânse, însă noaptea aria ploilor, în general slabe, va fi în extindere.
În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în primele ore ale zilei, dar în special noaptea, când va ploua pe arii restrânse, cu precădere în zonele deluroase. La munte, la peste 1800 m altitudine, vor fi precipitaţii mixte. Vântul cu intensificări pe crestele montane, iar în a doua parte a intervalului şi în regiunile vestice. Dimineaţa şi noaptea, în sud şi sud-est, condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo 11 martie. În Bucureşti vor fi 18 grade Celsius
În Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, dar condiţiile de ploaie slabă, trecătoare, vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Îndeosebi dimineaţa, vor fi condiţii de ceaţă.