Vești bune de la Iași, unde medicii au primit rezultatele analizelor făcute pentru profesoara suspectată de coronavirus. Chiar dacă suceveanca de 32 de ani a venit recent din China, medicii spun că aceasta nu este purtătoare a temutului coronavirus, dar că ar avea virusul gripal AH3.
Femeia de 32 de ani s-a întors pe data de 1 februarie din China, speriată de numărul mare de victime făcute în fiecare zi de coronavirus.
Odată ajunsă în țară, femeia nu a spus la aeroport de unde vine, așa că a trecut neobservată. După câteva zile însă a început să se simtă rău, așa că a mers la medic, unde a spus că a călătorit recent în China. Medicii ai băgat-o imediat în carantină pe profesoară și a fost transportată cu peripeții de la Suceava, la Iași.
În timp ce era transporată spre ambulanță, unul dintre paramedici a alunecat și a căzut cu targa, dar profesoara nu a fost afectată. Cei care au transportat-o erau echipați cu costume de protecție, iar targa era acoperită etanș.
Probele prelevate ieri și trimise la Institutul Matei Balş din Bucureşti au confirmat însă că femeia întoarsă din China la 1 februarie nu este infectată cu coronavirus.
„Ministerul Sănătății a fost informat de reprezentanții Institutului National de Boli Infecțioase Matei Bals că, probele pacientei din Suceava internată in Spitalul de Boli Infecțioase din Iași sunt negative pentru gripa si noul coronavirus. Tanara nu este infectata cu noul coronavirus.
In aceste conditii, medicii infectionisti din unitatea sanitara ieșeană vor decide externarea sau tratament de specialitate pentru alte afectiuni, daca este cazul”, au transmis autorităţile.
Între timp, numărul oamenilor răpuși de coronavirus crește alarmant, de la o zi la alta. Vineri, într-o singură zi, au murit 86 de pacienți în Wuhan, după cum au anunțat autoritățile medicale chineze. Cu o zi înainte, fuseseră 69 de morți în 24 de ore.
În total, peste 724 de oameni au murit în China de la declanșarea epidemiei de coronavirus, din luna decembrie a anului trecut. Infecția a apărut într-o piață din orașul Wuhan, acum zona zero a temutului virus.