Veștile proaste parcă nu se mai opresc pentru Viorica Dăncilă, nici măcar de ziua ei! După ce Guvernul condus de ea a fost dărâmat de opoziție, ca mai apoi să piardă și alegerile prezidențiale, iar colegii săi au obligat-o să renunțe la conducerea Partidului Social Democrat, acum se pare că nu este dorită nici la conducerea organizației de femei din PSD.
Chiar dacă a fost numită președinte interimar al organizației de femei din PSD, se pare că Viorica Dăncilă nu are funcția garantată, deși fostul premier le-a spus colegilor că își dorește această funcție.
Conducerea interimară a PSD a amânat chiar luni, 16 decembrie, alegerile pentru mai multe organizații, inclusiv cea a femeilor din partid, unde Viorica Dăncilă speră să fie numită președintă.
Viorica Dăncilă a spus vineri, la o întâlnire cu colegele sale din partid, că ar vrea să candideze pentru postul de președinte al organizației de femei din PSD, dar ar dori să candideze și alte femei, poate chiar și Carmen Dan, deoarce nu vrea să fie singurul candidat.
Alegerile ar fi trebuit să fie organizate în luna ianuarie a anului viitor, după cum se decisese în Comitetul Executiv al PSD, însă s-a decis amânarea lor până după congresul unde ar trebui sp fie așeaslă viitoarea conducere a partidului.
Viorica Dăncilă este născută pe data de 16 decembrie 1963, așadar luni a împlinit vârsta de de 56 de ani, însă colegii săi au venit chiar și în această zi cu vești proaste pentru ea.