Probleme pentru Gheorghe Dincă în penitenciar! Monstrul din Caracal, așa cum a fost poreclit de opinia publică după ce a mărturisit că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, trece printr-o perioadă dificilă.
Lui Gheorghe Dincă i s-a făcut din nou rău în spatele gratiilor. Nu este pentru prima dată când se întâmplă lucrul acesta de-a lungul celor câteva luni pe care le-a petrecut în închisoare. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Criminalul din Caracal s-a plâns de condițiile din Jilava. Suspectul a transmis nu o dată că mâncarea din închisoare nu este pe gustul lui. Acum a ajuns la o unitate medicală unde i s-au făcut analize medicale și un control.
Printre secțiile pe la care a trecut, Dincă a mers și la cardiologie acolo unde i s-a făcut un EKG. A urmat control la oftalmologie, ORL, neurologie, dar și diabetolog. Gheorghe Dincă a primit și un tratament medicamentos specific, care să îl ajute cu stările de rău.
Între timp apar noi vești legate de detaliile pe care acesta le-a oferit anchetatorilor. Conform unor surse, mărturisirile făcute de Dincă sunt absolut terifiante. Criminalul din Caracal a povestit cum le-a ucis, de fapt, pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.
„Nu mai judecam. Doream doar sex. Am luat o cârpă înmuiată în motorină și am băgat-o pe fereastra butoiului după care i-am dat foc cârpei, luând și corpul foc, aruncând în butoi deșeuri de plastic.
Am mers în casă și am adunat tot ce am crezut că trebuie ars și am pus pe foc – aruncând când scădea focul tot felul de deșeuri de plastic. După ce au ars de tot, am mișcat cu un lemn să văd ce este în butoi și am văzut bucăți de oase și cenușă.
Am intrat casă și am stat pe pat, lungit, adormind” a declarat, Gheorghe Dincă în arest. A doua zi, Dincă spune că a folosit un făraș pentru a strânge cenușa și osemintele calcinate. Apoi, ar fi aruncat totul la marginea unei păduri.
A doua zi a cumpărat o cartela prepay pentru a-i liniști pe părinții Luizei. La fel a procedat și în cazul Alexandrei Măceșanu, fata dispărută din 25 iulie.