A fost depistat pozitiv cu coronavirus un prim angajat al Metrorex! Compania a anunțat că este vorba despre un bărbat, angajat al societății, dar care nu se afla la locul de muncă.
Conform comunicatului, bărbatul are vârsta de 49 de ani și ocupă funcția de controlor acces metrou la stația Laminorului.
Trebuie specificat că prin specificul funcției, acesta nu are contact cu călătorii, având doar atribuții de supraveghere a accesului în stație.
”Precizăm că începând cu data de 20.03.2020, angajatul Metrorex se afla în concediu medical pentru alte afecțiuni de sănătate.
În seara zilei de 30.03.2020, acesta și-a anunțat șefii ierarhici că a fost testat și confirmat pozitiv cu Covid 19.
Din informațiile pe care le avem în acest moment, angajatul se află internat în spital sub supraveghere”, a transmis Metrorex.
Compania a mai precizat că toți colegii cu care bărbatul depistat pozitiv a intrat în contact, se află acum în izolare. Mai mult de atât, stația de metrou Laminorului a fost dezinfectată în totalitate.
„O anchetă epidemiologică se va efectua de către Direcția de Sănătate Publică, conform competențelor.
Pe această cale, recomandăm tuturor călătorilor să folosească mijloacele de plată moderne, precum automatele de vândut cartele, dar și plata cu cardul bancar contactless de tip Mastercard sau Visa direct la aparatele de acces, pentru diminuarea interacțiunii călătorilor cu bancnotele și alte posibile surse de infectare”, au mai spus cei de la Metrorex.
Totodată, comapnia a mai specificat că, în această perioadă atât trenurile, cât și stațiile sunt dezinfectate intens cu soluții inovatoare pentru împiedicarea răspândirii Covid19