Prima zi de audieri pentru miniștrii din Guvernul Orban. Aceștia răspund întrebărilor comisiilor parlamentare – UPDATE

Marți încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul Orban! Aceștia vor fi audiați, marți și miercuri, în comisiile parlamentare, între orele 9.00 și 15.00, potrivit programului oficial. Votul pentru învestirea noul Executiv este programat să aibă loc într-un plen reunit lunea viitoare, de la ora 14.00.

UPDATE, ora 17.00: Toate propunerile de miniștri au primit aviz pozitiv, cu excepția lui Florin Cîțu. De altfel, audierea acestuia s-a lăsat cu mare scandal (Mai multe detalii AICI).


UPDATE, ora 12.30:  Victor Costache a primit și el aviz pozitiv pentru Sănătate.  El a spus că va demisiona din funcție dacă acuzațiile de malpraxis care îi sunt aduse se vor adeveri. O familie din Craiova susține că medicul a pus un diagnostic greșit unei pacienta care, la 7 zile după operația într-o clinică privată, a murit.


UPDATE, ora 11.00: Ion Marcel Boloș, propunerea pentru Fonduri Europene, a primit aviz pozitiv din partea comisiilor, transmite Digi 24.


Prima zi de audieri pentru miniștrii din Guvernul Orban, ziua de marți

9.00 – Ion Marcel Boloș, ministrul propus al Fondurilor Europene, audiat marți în ședința Comisiilor reunite pentru afaceri europene ale Camerei Deputaților și Senatului.

10.00 – Victor Costache, propus la Ministerul Sănătății, va fi audiat, marți, ora 10.00, în Comisiile reunite pentru sănătate.

Nicolae Ciucă este propunerea pentru Ministerul Apărării

11.00 – Florin Cîțu, propus ministru al Finanțelor, audiat marți în Comisiile pentru buget ale Camerei Deputaților și Senatului.

12.00 – Bogdan Gheorghiu, propus ministru al Culturii, urmează să fie audiat, miercuri, în Comisiile reunite pentru cultură ale Camerei Deputaților și Senatului.

13.00 – Nicolae Ciucă, propus la Ministerul Apărării, va fi audiat marți în Comisiile reunite pentru apărare.

14.00 – Marcel Vela, propus pentru portofoliul Interne, va fi audiat, marți, în Comisiile reunite pentru apărare ale Parlamentului.

15.00 – Adrian Nechita Oros, nominalizat ministru al Agriculturii, va fi audiat, marți, la ora 15.00, în Comisiile reunite pentru agricultură

15.00 – Costel Alexe, propus la Ministerul Mediului, va fi audiat în Comisiile reunite pentru Mediu ale Parlamentului.

Miercuri vor fi audiații următorii:

9.00 – Ionuț Stroe, propus la Ministerul Tinererului, va fi audiat, miercuri, în ședința comisiile reunite pentru învățământ, ştiinţă, tineret şi sport ale Camerei Deputaților și Senatului.

10.00 – Monica Anisie, propusă la Ministerul Educației, va fi audiată în Comisiile reunite pentru învățământ.

11.00 – Virgil Popescu, propus ministru al Economiei, audiat miercuri în Comisiile economice reunite ale Parlamentului.

12.00 – Ion Ștefan, propus la Ministerul Dezvoltării, va fi audiat, miercuri, în Comisiile reunite pentru administrație publică.

13.00 – Bogdan Aurescu, nominalizat la Ministerul de Externe, este programat pentru audieri în Comisiile reunite pentru politică externă, miercuri.

14.00 – Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii, va fi audiată, miercuri, în Comisiile reunite pentru Muncă și comisiile reunite pentru drepturile omului.

15.00 – Cătălin Predoiu, propus la Ministerul Justiție, va fi audiat miercuri în ședința a patru comisii reunite și anume juridică, cea de constituționalitate, cea pentru cercetarea abuzurilor și cele pentru drepturile omului.

15.00 – Lucian Bode, nominalizat la Ministerul Transporturilor, va fi audiat în comisiile reunite pentru transporturi și cele reunite pentru comunicații, tot miercuri.