Prima Casă 2019 s-a schimbat foarte mult în acest an. Noile condiții pentru obținerea creditului au fost deja pregătite de bănci. Cele mai importante sunt cele legate de vârsta limită și de venitul maxim. Acestea se vor modifica în 2019. Ministerul Finanţelor vrea ca acest program să fie transformat în unul strict social. După ce în ultimii ani cei care au accesat programul „Prima casă” au luat case de vacanțe, Guvernul vrea ca de acest program să beneficieze doar românii care chiar au nevoie de o locuință.
Guvernul vrea să schimbe pentru 2019 programul Prima Casă. Conform unor surse bancare, la 10 ani de la lansarea sa, programul urmează să fie accesibil doar tinerilor care au cel mult 35 de ani și câștigă maximum 3.000 de lei net. „Oricine cu venituri mai mari de 3.000 de lei şi cu putină rabdare şi gospodărire a bugetului familie poate depune deoparte mai mult de 10% din avansul unui apartament şi atunci nu se pretează.”, a declarat Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari.
Până acum, programul Prima Casă putea fi accesat de orice român, care nu avea o locuință pe numele său. În 2019, programul Prima Casă introduce vârsta maximă 35 de ani și un salariu maxim de 3.000 de lei net. În programele anterioare oricine câştiga cel puţin salariul minim pe economie putea face creditul Prima Casă. Condiția era să returneze banii în maximum 30 de ani. „Unii solicitanţi îşi luau case de vacanţe sau apartamente de valoare foarte mare. Se duceau către valoarea maximă a creditului şi restul sumei îl aduceau de acasă ca şi avans.”, a dezvăluit Andreea Costescu, analist financiar.
După ce programul pentru Prima Casă 2019 se va modifica astfel, locuințele care se vor încadra vor fi cele care au prețuri mici și foarte mici, adică locuințele cu suprafață mică sau în zone periferice. Astfel, cu un salariu de 3.000 de lei scade și plafonul maxim al împrumutului. În loc de 60.000 de euro se vor putea lua maxim 54.000 de euro, la o rată de cel mult 1.350 lei. Cu acești bani în București nu se poate lua un apartament cu două camere decât la marginea Capitalei. În cel mai bun caz în zonele bune un bucureștean poate cumpăra cel mult o garsonieră. Fondurile pentru programul Prima Casă 2019 se speră să fie acordate în luna februarie. Plafonul total de garantare din acest an este de două miliarde de lei.