Prețul energiei electrice s-a dublat, pe bursă! La fel se va întâmpla și cu facturile?

Claudiu Ilie   
în Stiri de ultima ora
22/05/2018, 10:36
Prețul energiei electrice s-a dublat, pe bursă! La fel se va întâmpla și cu facturile?
Pretul energiei electrice s-a dublat pe bursa

Vești foarte proaste pentru toți românii! Valoarea facturilor s-ar putea dubla, după ce preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a ajuns luni la 245 de lei pe MWh în medie, de peste două ori mai mare decât în urmă cu două săptămâni, când energia costa 112 lei pe MWh, potrivit datelor publicate pe site-ul operatorului bursier.

În vârf de consum, adică între orele 9:00 şi 22:00, preţul energiei cu livrare luni, 21 mai, este 277 de lei pe MWh în medie, cu un maxim de 343 de lei la ora 21:00, potrivit Agerpres.

Prețul energiei electrice s-a dublat, pe bursă

Totodată, dacă ne uităm la preţul energiei în ţările cu care România este cuplată, observăm că preţurile în ţara noastră şi în Ungaria sunt cele mai mari din regiune, chiar şi de peste trei ori mai mari în unele intervale orare decât preţurile din Slovacia şi Cehia. Spre exemplu, pentru ora 15:00, când preţul energiei România şi Ungaria este 55,07 euro pe MWh, în Slovacia şi Cehia energia costă 16,17 euro.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×