Poliţia din Târgovişte se află în alertă. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgovişte, Elena Firoiu, a declarat vineri, pentru Agerpres că în urma autopsiei a rezultat că moartea celor doi a fost violentă şi asupra fiecăruia s-au tras câte două focuri de armă.
‘‘La primul decedat s-au găsit două orificii de intrare la nivelul masivului cranio-facial şi la nivelul abdomenului anterior, iar la examenul intern s-au evidenţiat multiple fracturi ale boltei şi bazei craniului, fracturi costale, contuzie la nivelul plămânului, precum şi multiple plăgi ale organelor abdominale, acompaniate de hemoperitoneu. S-a concluzionat că moartea a fost violentă, asupra victimei trăgându-se două focuri de armă cu alice..Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi din Cupa Romaniei
Politia continuă cercetările!
În cazul celui de-al doilea decedat, la examenul extern s-au evidenţiat două orificii de intrare cu lipsă de substanţă tegumentară, leziuni la nivel abdominal în regiunea lombară. La examenul intern s-au constatat multiple plăgi ale organelor abdominale acompaniate de hemoperitoneu. S-a concluzionat, de asemenea, că moartea fost violentă şi că asupra victimei s-au tras două focuri de armă cu alice. Acestea sunt concluziile autopsiei”, a precizat Elena Firoiu.
Poliţiştii şi procurorii au reluat, vineri dimineaţa, cercetările în zona unde au fost găsiţi, joi,cei doi bărbaţi împuşcaţi, pe un câmp, la Nisipuri, în apropierea municipiului Târgovişte. La acest moment sunt mai multe variante luate în calcul de anchetatori, de la omor, la accident de vânătoare.Există mai multe semne de întrebare în legătură cu acest caz. Poliţiştii spun că totul a început joi în jurul orei 13:00, când consilierul local din Răzvad l-ar fi sunat pe un amic şi i-ar fi spus că „are probleme cu cineva”. Nu a spus cu cine, iar persoana sunată a auzit prin telefon cum consilierul ameninţa pe cineva cu poliţia. Din acel moment, nu a mai auzit mare lucru.