Pilda bătrânelului care l-a întrebat pe Dumnezeu cum să se îmbrace la biserică este una dintre cele mai emoționante lecții de credință, o lecție pe care mulți preoți ar trebui să o repete cât mai des în biserică, în fața enoriașilor. Este o pildă care scoate la iveală adevărata credință și smerenie și cum se manifestă, de fapt, dragostea Creatorului față de oameni.
Pilda bătrânului care a vorbit cu Dumnezeu
Un bătrânel extrem de umil, dar cu sufletul mai mare decât mulți oameni bine îmbrăcați și plini de bani, a vrut să plece la biserică, să se închine celor sfinte, să vorbească în felul lui cu Dumnezeu. Ajuns în fața porții lăcașului considerat Casa lui Dumnezeu, acesta s-a lovit de o foarte mare problemă: nu a fost lăsat să intre înăuntru pentri că era desculț, murdar și nu avea bani pe care să îi doneze în cutia milei.
Bătrânelul n-a dat importanță paznicilor bisericii, așa că s-a dus apoi la preot. Prelatul l-a ignorat cu desăvârșire în timp ce vorbea despre binele pe care trebuie să îl facă enoriașii săi, printre care să îi ajute pe cei sărmani. Bătrânul se uita de la depărtare, cu ochii înlăcrimați, la toată mulțimea care era lăsată să intre în biserică, în afară de el. A mers la coliba lui și a început să se roage lui Dumnezeu. A vorbit cu el și l-a întrebat cum ar trebui să se îmbrace să fie acceptat și el în casa Lui.
Bătrânelul l-a lăsat fără grai pe preotul bisericii din sat
A doua zi a mers la biserică și, părintele, luându-l cumva în derâdere s-a adresat bătrânului: „L-ai întrebat pe Dumnezeu cum să te îmbraci?/ L-am întrebat, părinte/ Şi ce-a zis Dumnezeu. / A zis că habar n-are. El n-a fost niciodată în biserica asta”.