Ca în fiecare an, unii dintr elevii care au participat la proba de Limba și literatura română a simulării Evaluării Naționale s-a întrecut în perle și exprimări care de care mai haioase. Profesorii au râs cu lacrimi și o parte din „creații” au ajuns și în presă.
„Autorul face intenționat o groază de figuri, ca să fie clar cu ce stil ține”, a scris unul dintre elevi, în timp ce un altul a găsit propria explicație pentru prezența virgulei în construcția „Ah, nu-s valuri de zăpadă”: autorul geme. Același participant la simularea Evaluării Naționale a continuat cu glumele. „Familia lexicală a cuvântului suflet este foarte săracă”, a remarcat el.
„Poetul s-a cuibărit sub crengi, stă cuminte și ascultă cum ninge”, a scris pe foaia de examen un elev de clasa a VIII-a. Tot pe scriitori s-a concentrat și un alt copil, care a avut o definiție originală a genului liric: „În genul liric, scriitorii îl fac pe cititor să audă muzică, să se uite la tablouri și să plângă”. „Razele joacă” are sens figurat, a remarcat alt elev.
Astăzi este programat examenul la Limba și literatura maternă, iar pe 22 martie vor fi afișate rezultatele. 350.000 de elevi înscriși în clasele VII-VIII, la începutul anului școlar 2018-2019, au fost așteptați la examene, însă chiar din prima zi, mulți au refuzat să participe și au dat foaia goală.
„În vederea susținerii și promovării cu succes a examenelor naționale, rezultatele elevilor vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. În funcție de concluziile desprinse, se vor adopta măsurile adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare, inclusiv prin activități de pregătire suplimentară, identificarea dificultăților de învățare ale elevilor, elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea unui plan de intervenţie personalizat”, a reacționat Ministerul Educației Naționale, la protestul elevilor.